AcasăBulgariaBulgaria blochează lansarea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE

Bulgaria blochează lansarea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE

Bulgaria a refuzat marţi să aprobe cadrul de negociere al Uniunii Europene pentru Macedonia de Nord, blocând astfel lansarea oficială a negocierilor de aderare cu această ţară, a anunţat ministrul bulgar de externe Ekaterina Zaharieva, potrivit Reuters.

-

Şefa diplomaţiei bulgare a declarat că la ora actuală Sofia nu poate susţine începerea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la blocul comunitar, deja îndelung amânate, din cauza disputelor deschise pe care le are cu Skopje în chestiuni istorice şi privind limba.

Bulgaria contestă în special existenţa unei limbi macedonene şi vorbeşte despre un dialect bulgar. Cele două ţări îşi dispută, de asemenea, personalităţi istorice care au luptat împotriva ocupaţiei otomane.

Tratatul de prietenie, bună-vecinătate şi cooperare între Bulgaria şi Macedonia de Nord, semnat în august 2017, prevede crearea unei comisii alcătuite în principal din istorici pentru a soluţiona aceste diferende, dar activitatea comisiei a fost suspendată la cererea Macedoniei de Nord înaintea legislativelor din luna iulie.

”În acest stadiu, Bulgaria nu poate susţine proiectul cadrului de negociere cu Republica Macedoniei de Nord şi desfăşurarea primei conferinţe interguvernamentale”, a declarat Ekaterina Zaharieva după ce miniştrii europeni au discutat acest subiect la o reuniune online. Cât despre cadrul de negociere cu Albania, acesta a fost acceptat de Bulgaria, a mai precizat ea.

mai mult la  /www.agerpres.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Must Read

„Doi dictatori se legănau, pe o pânză de păianjen” Xi Jinping...

Xi Jinping a ajuns în Rusia ➥ Președintele Chinei este primul șef de stat care se vede cu Putin după condamnarea CPI. ➥ Rusia și China...