În jur de 2.000 de susţinători ai unui partid ultranaţionalist şi pro-rus bulgar au mărşăluit joi prin centrul Sofiei, acuzând guvernul pentru restricţiile impuse în combaterea epidemiei de COVID-19, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Protestatarii au agitat drapele naţionale şi ale partidului Vazrajdane (Renaşterea), şi au strigat ‘Demisia’ şi ‘Mafia’, pentru a-şi exprima nemulţumirea pentru faptul că guvernul de centru-dreapta, condus de Boiko Borisov, a prelungit restricţiile până la 14 iunie.
Marşul a fost primul protest public desfăşurat în Bulgaria după introducerea stării de urgenţă în urmă cu două luni. Şcolile, restaurantele şi barurile au fost închise, iar multe afaceri şi-au limitat sau oprit activitatea din cauza restricţiilor şi a cererii reduse.
Bulgaria a iniţiat o relaxare a măsurilor la sfârşitul lunii aprilie, dar menţine regulile de distanţare socială în spaţiile publice, precum şi frontierele închise.
Protestul de joi, organizat de partidul extraparlamentar Vazrajdane, care dispune de o susţinere de circa 1% la nivel naţional, a fost în general paşnic, încă câteva persoane au fost reţinute când au încercat să rupă cordonul de poliţie din jurul parlamentului.
mai mult la /universul.net/